Toamna
Bogată, mohorâtă.
Jucând, adunând, lucrând.
Toamna este foarte bogată.
Frig.
Cvintet: Toamna
Compunere:
NORII GREI DE TOAMNĂ
Intr-o zi de toamna, cerul era plin de gramezi amenintatoare de nori cenusii. Pareau niste balauri fricosi, cu gurile deschise, tarandu-se greoi deasupra pamantului.
Vantul lovea salbatic pomii golasi, ce se aplecau neputinciosi. Frunzele alergau ingrozite, alungate de suflarea napraznica.
Deodata, stropi reci de ploaie se napustira peste natura vesteda. Porumbul tremura in haina lui zdrentuita . Floarea soarelui zambea stramb dintr-un colt de gradina unde fusese uitata. Ploaia biciua nemilos pamantul si ferestrele caselor. Cate o vrabiuta ciripea speriata, adapostindu-se zgribulita sub streasina casei. Totul era atat de trist!!!!
Poezie:
Plânge cerul
Zi de toamna ruginie
Si la fata alburie,
Ai adus ostasi pe cer
Si o rochie de ger.
Plange cerul c-a plecat
Al lui nor involburat
In razboi cu fulgere,
Ascutite sulite.
Vantul aprig s-a starnit,
Multe frunze-a risipit,
Totu-i haos si razboi
Printre stropi de ploi.
Lacrimi se revars-acum
Peste-al meu spre scoala drum.
Parca-mi plange sufletul.
Hai, alatura-te noua!
Ploua!
Compunere:
Toamna
Se apropie începutul iernii. Dar încă este locul toamnei.
Furtuna stăpâneşte oraşul Galaţi. Copacii se înclină duşi de vânt. Frunzele dansează pe ritmul vântului care le învârte în sus şi-n jos. Ploaia cade cu un sunet asurzitor pe casele oamenilor care stau şi privesc cu spaimă răutatea naturii. Apa formează bălţi cu noroi, care împiedică trecerea copiilor spre şcoală. Vântul tăios aruncă picăturile spre oameni, întunecându-le faţa.
,,Taiosul” (vântul) suflă cu asprime, dărâmând astfel decorurile puse pe crăpaţii stâlpi. Este foarte rece şi Antoniei i-a îngheţat nasul în timp ce mergea spre şcoală, iar vântul vrea s-o ia pe sus. Ea se luptă cu Tăiosul, până va ajunge la… căldură! Deodată, se aude un tunet, iar Antonia tresare. Norii, şi ei speriaţi, au început să plângă şi mai tare.
Până la urmă, după ce şcoala s-a sfârşit, Antonia a observat că soarele s-a arătat bucuros şi plin de căldură dupa acea furtună aspră.;)
Antonia-Elena Dumitriu
Compunere:
BUCURIILE TOAMNEI
Toamnă bună, darnică,
Zâna mea cea harnică,
Mere roşii ai din plin
Şi din struguri faci bun vin.
Peste codrul străveziu,
Presari praful auriu,
Copacii iar îi pictezi,
Cu un ton de arămiu.
Mâni tractorul pe ogor
Şi-aduni pământ roditor.
Păsări migratoare pleacă,
În ţări calde ne-aşteaptă.
În livezi pomii îndeamnă
Să iei nuci cu o găleată,
Să pui pere într-un coş,
Să culegi şi un măr roş’.
Porţi pe trei raşuri de pin,
Un parfum bun de pelin.
Un nor mare şi pufos,
Râde de un nor bărbos.
Iar frunzele verzi de vară,
Se machiază-n stil de toamnă.
Şi cocorul zburător,
Râde de ele de zor.
Toamna dovedeşte,
Că ea ne iubeşte.
Ne dă frunze arămii
Şi gutuile-aurii.
Compunere:
Culorile toamnei
Este o zi calda si linistita de toamna. Cerul pare incremenit sub razele soarelui care parca musca din frunzele inca vii. Ici-colo cateva frunze pudrate cu galben stau gramada pana cand vantul glumet le risipeste. Florile ochioase,viu colorate inca,se amuza de jocul lor gandindu-se ca in curand toate imprejurimile vor imbraca straie ruginii pregatindu-se pentru a picta un tablou urias de toamna.
Compunere:
Frunza si toamna
Toamna e pe sfarsite. Padurea dezgolita parea trista.Nu mai avea nimic din frumusetea si veselia de asta vara.
O frunza insingurata tremura in varful unui stejar.
Din senin se dezlantui un vant napraznic.
Cu o ultima putere, frunza ingalbenita se desprinse si incercand ultimul dans, cazu pe pamantul rece, acoperit de o bruma groasa.
Scoase ultimul suspin al vietii.
Ajunse, alaturi de suratele ei ruginii, la care privise de acolo de sus, atrasa de culoarea covorului care dadea atata frumusete padurii.
Compunere:
Codrul si Randunica
Astazi este o zi minunata de toamna. Randunelele isi pregatesc bagajele pentru lunga calatorie.Numai un pui de randunica zboara fara grija printre crengile copacilor.
– Hei, codrule! Stiai ca azi e ultima zi cand noi mai stam impreuna? intreaba Randunica.
– Dar de ce? Maine unde pleci?
– Ma duc in tarile calde cu celelalte pasari si ma voi intoarce abia la primavara.
Codrul se intristeaza.
– Atunci … Hai sa ne petrecem timpul impreuna!
– Sa jucam ” copacelul”. Eu zbor intr-un copac si tu ghicesti in ce copac m-am ascuns. Esti gata?
– Gata! Ai zburat in copacul Stelelor.
– Ai ghicit! Acum unde am zburat?
– In copacul Bogatiei.
– Si de data asta ai ghicit! Acum sa jucam ” gasim culorile”. Tu spui o culoare si eu o gasesc prin imprejurimi.
– Galben!
– Frunza aceea este galbena.
– Verde!
– Iarba si unele frunze sunt verzi.
– Rosu!
– Copacul acela are frunze rosii. Mai stiu un joc. Trebuie sa spunem pe rand cate un vers din prima strofa a poeziei ” Revedere”. Incepe tu!
– ” Codrule, codrutule”
– ” Ce mai faci dragutule”
– ” Ca de cand nu ne-am vazut”
– ” Multa vreme a trecut”
– ” Si de cand ne-am departat”
– ” Multa lume am imblat”. A fost distractiv! Nu?
– Da, spuse Codrul si se intrista gandindu-se ca Randunica va pleca.
– La revedere, Codrule! Ne vom vedea primavara viitoare! Pa!
– Drum bun! La revedere, Randunica!
Compunere:
Mama Toamnă
Mama Toamnă
Copiii Toamnei se jucau afară. Frunza, mai năstruşnică, îi pune, mai mult fără intenţie, o piedică vântului Fior.
Mama Toamnă a venit în grabă şi a întrebat:
– Ce s-a întâmplat ?
Frunza a răspuns cu glas tremurat:
– N-am vrut, a fost o greşeală din partea mea.
– Ce crezi că „meriţi” pentru fapta ta? întrebă aspru Toamna.
– O mică dojană ar fi de ajuns, căută îndurare Frunza.
– Trebuie să fii pedepsită mult mai sever, mai ales pentru că tu nu eşti conştientă ce tragedie putea sa iasă din acest incident, adăugă cu o voce naprasnică Toamna.
– Abia acum îmi dau seama, recunoscu Frunza.
– Aşadar, pregăteşte-te pentru o pedeapsă exemplară, se auzi apoi glasul justiţiar al Toamnei.
Auzind aceasta, Frunza a îngălbenit de frică.
Se spune că încă de atunci Toamna a hotărât ca frunzele poznaşe să îngălbenească trei luni din an.
Compunere:
Frunza, toamna
Rasarit. Este o noua zi de toamna tarzie, iar cerul este acoperit de nori. Batranul copac din fata casei se desparte cu tristete de frunzele care cad pe rand, formand un covor gros si fosnitor.
– De ce imi iei viata, toamna? Vreau sa traiesc la fel de mult ca batranul copac!
– Nu este posibil acest lucru, nu ai cum sa supravietuesti vantului si frigului!
– Si totusi…as vrea ca timpul sa stea in loc!
– Esti naiva! Curand te vei alatura surorilor tale, iar viata isi va urma cursul.
Vantul se inteti si smulse frunza care se agata cu ultimele puteri de creanga pe care in cele din urma o parasi, strigandu-si durerea.