În dimineaţa de luni, m-am trezit şi încet, încet, m-am apropiat de geam. Un vuiet, o vijelie puternica şi o ploaie rece întuneca pâna si înaltul cerului albastru, ce acum era prefacut într-un negru intens. La un moment dat, ploaia s-a atenuat dar vântul iute a continuat să bată.
Într-un final, am plecat la şcoala. În faţa şcolii, un covor galben de frunze era intins de-a lungul străzii. Mă îndrept către uşa principală, călcând pe covorul moale de frunze. Intru în clasă, cu un sentiment de uimire.
Clopoţelul suna de intrare. Peste două ore, un soare cald îmi bucură privirea.
Nu a ţinut mult până ce, iar norii plumburii au preluat conducerea naturii.Vântul s-a potolit.
Acum pot pleca linistita către casă. Cu nerabdare, vreau să mă apuc de teme. Dupa ceva timp, la meteo arată ca miercuri va ninge. În sfârşit, vine iarna!
Compunere:
Compunere:
Mama
Era 8 martie şi nu ştiam ce cadou să îi iau mamei, deci am intrebat-o:
– Mamă, ce cadou ai vrea să îţi cumpăr ?
– Eu nu vreau un cadou ,ci vreau să fii cuminte şi ascultătoare .
Atunci am inteles că mama îşi dorea doar să fiu cuminte, totuşi eu nu puteam să nu îi iau ceva, aşa că am început să mă gândesc la un cadou potrivit.
Oare ar fi potrivit un lănţişor ? Să sper că da.
Am rugat-o pe bunica să meargă cu mine pentru a putea achiziţiona cadoul. Când am ajuns la magazine a trebuit să aleg din foarte multe modele şi m-am oprit la unul care reprezenta o inimă. Bucuroasă de alegerea făcută am plecat spre casă.
Când i l-am dat mamei, nu a fost foarte bucuroasă din cauză că, după cum ştiţi, ea vroia doar să fiu cuminte. Am asigurat-o pe mama, că îşi va primi şi cadoul dorit şi că mă voi strădui să fiu cât mai cuminte, pentru că o iubesc foarte mult.
Stefan cel Mare si cei 7 feciori ai Vrancioaiei
-Buna ziua,feciori!
-Sa traiti,Maria-Ta!
-Vreti sa mergeti la lupta?
-Desigur,Maria-Ta!
-Sunteti siguri ca santeti pregatiti?
-Da,Maria-Ta
-Atunci bine.
-La revedere,Maria-Ta!
-La revedere,”ostasi”.
-Sa fiti curajosi!