ECOU!

Felicitări pentru seriozitatea cu care aţi pregătit evocarea POETULUI NAŢIONAL!

Mi-a plăcut felul în care aţi recitat, modul în care aţi ilustrat în lucrările plastice poeme eminesciene; mi-a plăcut spontaneitatea şi inteligenţa dialogului  cu invitatul nostru, poetul Viorel Dinescu, fiorul recitărilor împreună şi al cântecelor pe versuri eminesciene.

Sunt mândră de voi, copii!

15 IANUARIE – POETULUI NAŢIONAL!

„Vreme trece, vreme vine…” – Poetul

………………………………………………………………………………………………………………….

„…Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pamânt să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” – G. Călinescu

„…Să ne aducem pururi aminte despre Mihai Eminescu, cel mai ales dintre toţi scriitorii acestui neam.” – M. Sadoveanu

Ştim noi să păşim prin vreme alături de Eminescu?

CONCURS!

Site-ul nostru va participa la un concurs de site-uri găzduite pe DAP (aşa cum e al nostru).

Va fi premiat cel mai bine utilat cu informatii ; va conta, de exemplu, viteza cu care se mişcă, diversitatea materialelor . Dead line-ul concursului (data limită) este  31 ianuarie 2009; avem 20 de zile la dispoziţie.

Fiţi activi, scrieţi compunerile voastre frumoase deja realizate, altele despre activităţi la care tocmai aţi participat (proiecte, serbări, acţiuni caritabile, impresii de vacanţă etc.) sau veţi participa, spre a le posta pe site. Vom posta şi cele mai frumoase picturi de la orele de ed. plastică.

Pentru că Iulia a dezactivat posibilitatea de a scrie articole direct pe site, veţi trimite deocamdată articolele pe adresa de e-mail moc.l1511355209iamg@1511355209aarta1511355209paasa1511355209lc1511355209.

Vă aştept, copii!