Compunere:
Marea Bulgăreală

Ieri a fost o zi minunata. Ne-am jucat cu bulgari pufosi ca niste norisori. Uneori, aruncam si gheaţă si ne loveam…dar nu ne suparam deoarece stiam ca nu este intentionat si, in plus, uitam repede datorita frumusetii si bucuriei de care aveam parte. Astfel, cred ca am stat in curtea scolii vreo ora si tot mai voiam sa stam. Si le ziceam bunicilor: “Inca un pic…5 minute!”. Treceau 15 minute si apoi: ”Nu-i de-ajuns, bunicilor, nu-i de-ajuns, inca 5 minute”. Si asa am ajuns acasa pe la ora 2:30 a.m. Mama … cam suparata, dar, ce sa fac? Cand incerci sa ii explicit ceva unui adult nici nu vrea sa te asculte. Crede ca tu zici numai bazaconii: zapada era alba si nebatatorita, era o zi senina, multi copii se jucau si n-ai putut sa fii tocmai tu cel care lasa in urma atata distractie. Ei bine, cred ca ma intelegeti perfect. Adica, ce copil n-a mai ajuns acasa la ora 2:30 a.m. din cauza zapezii? Stiu. Toti copiii fac la fel. Dar adultii inteleg numai ce le convine. Că daca ai frati, si te lasa cu ei acasa si pleaca undeva anume, ei, cand se intorc, iti spun: “De ce esti suparat?”. Iar tu inghiti in tacere ca sa nu o superi pe mama, că doar e mama! Si te gandesti cu regret ca trebuia sa-i spui ce ai pe inima, fiindca apoi adultii interpreteaza tot felul de “avioane” si tu taci că n-ai fost istet sa zici de la-nceput…Singura cale este …

Poezie:
Plânge cerul

Zi de toamna ruginie
Si la fata alburie,
Ai adus ostasi pe cer
Si o rochie de ger.

Plange cerul c-a plecat
Al lui nor involburat
In razboi cu fulgere,
Ascutite sulite.

Vantul aprig s-a starnit,
Multe frunze-a risipit,
Totu-i haos si razboi
Printre stropi de ploi.

Lacrimi se revars-acum
Peste-al meu spre scoala drum.
Parca-mi plange sufletul.
Hai, alatura-te noua!
Ploua!

Poezie:
Joc de rime

V-am adus de la mare la munte
Caci m-am facut luntre si punte.

Muntii duc cerul in spinare
Si se vad ca niste elefanti din zare.

Acum am ajuns intr-o poiana
Putem calca pe iarba ca pe o blana.

Muntii au niste ascunzisuri
Si anevoioase suisuri.

Brazii sunt buni alpinisti
Iar cei care-i picteaza, buni artisti

Urcam catre piscuri pe poteci
Si ne tinem de ciuperci.

Compunere:
Povestioara la munte

A fost odata o Povestioara care a decis sa mearga la munte. Ea era atat de grasa, incat nu prea a incaput in Balonul-Autobuz pentru Povesti.
—In sfarsit am ajuns in muntii Macinului! a spus Povestioara atat de ostenita, de parca ar fi mers 4 kilometri pe joc fara pauza.
Dar nici bine nu a facut Povestioara noastra un pas, ca a si cazut, rostogolindu-se ca o minge. Desi cand s-a ridicat in picioare era foarte ametita, Povestioara a spus foarte increzatoare:
—O sa fie totul bine si o sa ajung in varf fara sa mai cad!
Povestioara s-a inselat insa. Dupa 2 metri de mers incet, Povestioara nu a mai putut sa faca nici macar un pas.
—Daca nu o sa slabesc, n-o sa ajung niciodata in varf!
Povestioara a stat putin pe ganduri, apoi a exclamat:
—Asta e! Am gasit solutia!
A scos din rucsacul ei u ac subtirel, dar lung.
—Ti s-au numarat zilele, burta mare ce esti!
Foarte sigura pe sine, Povestioara si-a intepat burta cu acul pe care tocmai l-a scos.
PLEOSC!!!
Burta a explodat cu o asa putere, incat as fi putut jura ca s-a format o avalansa.
Din burta au iesit o multime de litere, cuvinte si propozitii. Acum, muntii erau „patati” de multe cuvinte ciudate:Cartonetopal,Acicamaldie si altele.
Pe niste stanci au cazut literele M, A, R, I si A, formand astfel numele Maria.
—De acum inainte acestea vor fi Stancile Mariei!
DE atunci Povestioara este un personaj de legenda, pentru cea mai mare si amuzanta creatie din muntii Macinului!

SFARSIT!!!!!!!!!

Compunere:
Povestioara pleacă

Intr-o zi, cand vreau sa plec de-acasa, brusc o farfurie a cazut de pe masa. S-a spart si vai, ce m-am mai suparat pe motanul meu tarcat. Imi venea sa-l bag in apa. Cat de mult uraste apa voi stiti? Nici nu va inchipuiti! Lui ii place in balcon sa stea mai mult ca nimenea. Si numai daca vede ca picuri afara, se ascunde in camara. L-am certat(desi stiam ca n-a inteles nimic din tot ce i-am reletat), dar cum am vrut sa apas pe clanta, din spatele usii se-aude o cotoroanta:

—Haide, draga mea, deschide usa caci de motan de voi scapa.
—Da? Hai, pa, baba batrana cu dintii de lana.
—Deci nu vrei sa scapi de motan? Las’ ca vin eu in al tau cosmar!
—Nu vei putea! Motanelul meu ma va apara!
Dar, m-am cam inselat si toata noaptea m-am zvarcolit in pat…
—Desteptarea! striga mama.
—Cum? Dar ce s-a intamplat cu cotoroanta, motanul si zvarcolitul in pat?
—A fost doar un vis! Si baba n-a venit, cum i-ai promis!
—Ce bine, am rasuflat eu usurata. Bine ca s-a terminat odata!
Am inceput ca ma imbrac si incodat’ in gand mi-am zis: ce bine c-a fost doar un vis!

SFARSIT!!!!!!!!!

Compunere:
Dialog cu elevul Caragiale

– Caragiale, ti-ai facut tema la romana?
– Da. A fost o adevarata provocare.
– Eu nu prea m-am descurcat la compunere.
– Hai sa te ajut! Uite, aici ai fi putut sa nu te repeti. Puteai sa scrii doar ideea importanta.
– Ce mult te admir! Tie cum iti este asa de usor sa compui?
– Eu muncesc mult, scriu si retusez pana imi place cum suna exprimarea. Trebuie sa te stradiuesti si sa citesti tot ce-ti cade-n mana.
– Ai putea sa-mi imprumuti o carte?
– Desigur, iti pot recomanda anticipat „Momenta si schite”!

Compunere:
Cartea – izvor de bucurii

Imi place nespus sa merg la biblioteca de cand am descoperit marea mea pasiune pentru lectura. Pentru mine cartea este un izvor nesecat de cunoastere, o poarta deschisa catre visare, imaginatie, aventura.

Am inteles rostul lor si nevoia de a patrunde lucrurile minunate ce se desprind din filele lor.

Mari poeti, scriitori, de-a lungul timpului si-au pus creatia in slujba frumosului, trudind pentru o pulbere de stea cuprinsa in cateva cuvinte, grabite sa iasa la lumina si sa-si poarte intelesurile spre lume. Apoi povestea cartii continua im imaginatia fiecaruia.Mereu am gasit in carti raspunsuri la intrebari ce ma framntau.

Tin minte ca prima carte citita a fost „Povestea unui inorog”, pe cand buchiseam fiecare litera si mai greu se legau cuvintele, apoi m-am imprietenit cu legendarele personaje din Disney , m-am insotit la drum cu prichindeii din „Aventurile lui Habarnam”, am fost in munti alaturi de „Heidi”, cu mare drag am calatorit prin „Jurnalul unui pusti”, dar marea mea pasiune ramane pentru faimosul „Harry Potter”, cu care as fi vrut sa fiu colega la scoala Hogwarts.

Cartile mi-au dat prilejul de-a trai alaturi de personajele dezvaluite o adevarata aventura si un mod de-ami petrece timpul frumos.
Daca as deveni scriitoare as scrie o carte despre viata mea din care sa se desprinda bucuria cu care am citit.

Cartea va ramane prietenul meu de nadejde, ce ma va insoti la drum, iar eu insetata de cunoastere voi sorbi din roadele sale pline de invataminte pentru a ma lumina cand voi cauta raspunsuri.

Compunere:
Heidi, fetita muntilor – povestire fragment

In acest fragment,autoarea Johanna Spyri infatiseaza prietenia dintre Heidi,fetita muntilor si Clara.

Heidi este fericita sa o aiba pe Clara in preajma ei si doreste sa-i impartaseasca bucuria de a trai in tovarasia lui Peter si a capritelor,sub un cer senin,sfredelit de crestele maiestuase ale muntilor,pe pajisti cu iarba grasa si frageda.

Clara,impresionata de frumusetea salbatica a peisajului, ar vrea sa ramana in munti,impreuna cu Heidi,pentru totdeauna si-si destainuie dorinta la urechea capritei Balaia.

Fascinatia Clarei creste atunci cand Heidi o invita sa-si desfete privirea cu splendoarea florilor de tintaura,clopotei si albastrele care te imbatau cu parfumul lor.

Fermecata de maretia naturii,Clara uita pentru o clipa ca este infirma si ajutata de Heidi si Peter,reuseste sa faca cativa pasi.

Cuprinsi de fericire,cei trei copii ajung pe o pajiste inflorita, iar Peter toropit de emotie,adoarme linistit.

Compunere:
Sus in munti

Cand imi este dor de munti,inchid ochii si pot ajunge intr-o clipa acolo.

Privelistea ce se revarsa in fata mea,cu piscuri inzapezite scaldate intr-o lumina de clestar,imi desfata privirea. In aer pluteste un parfum suav. Mii de flori asteapta sa fie mangaiate de razele soarelui arzator. Pe pasunea cu iarba grasa zaresc cateva caprite pascand linistite. Deodata…

– Ina,vino repede sa vezi! Ce frumos au inflorit muscatele! m-a trezit mama din visare.

Deschid ochii si privesc spre cer.
Ce dulce visare,ce clipe minunate!