E o zi rece de toamna. Pe cerul mohorat se plimba nori tristi.Inca de dimineata, o ploaie marunta si rece a inceput sa cada din vazduhul negru , batand suparata in geam.
Stropi mici si grei se pravalesc necontenit intr-un ritm infricosator. Datorita vantului care sufla cu putere, stropii ne biciuiesc obrajii.
Pe strazile pustii nu zaresti tipenie de om, doar cate o masina ce trece prin baltile din asfalt intrerupe simfonia ploii.
In fata abundentei ploii, numai copacii nu protesteaza, ci se bucura de fiecare strop, chiar daca mai au cateva frunze ruginite si imbatranite.
Asteptam momentul cand ploaia va slabi in intensitate si va lua o pauza, pentru ca noi, oamenii, sa ne putem continua activitatile zilnice.
Compunere:
Compunere:
Pasarea si codrul
O negura groasa se lasa pana la pamant.
Padurea de la marginea satului era trista.
Desfrunziti, copacii goi tremurau. Nu mai era veselia de alta data. Disparuse si cantecul greierilor din noptile pline de luna, dar si ciripitul zglobiu al pasarilor.
Plecasera, demult grupuri, grupuri de pasari. O pasarica ranita nu a putut insoti familia ei. Ramase cuibarita jos, in frunzisul vested al padurii.
Se tanguia intr-una.
– Nu-ti fie teama! ii raspunse un arbore batran.
– Sunt trista ca m-a parasit familia mea.
– Sa nu fii suparata! Noi suntem alaturi de tine. Iti vom oferi adapost si hrana.
– Unde le pot gasi?
– Cauta sub scoarta runchiului meu!
– Iti multumesc ca m-ai adoptat!
Pasarea reusi sa supravietuiasca pana in primavara cand s-a intors familia ei.
Compunere:
Frunza si toamna
Toamna e pe sfarsite. Padurea dezgolita parea trista.Nu mai avea nimic din frumusetea si veselia de asta vara.
O frunza insingurata tremura in varful unui stejar.
Din senin se dezlantui un vant napraznic.
Cu o ultima putere, frunza ingalbenita se desprinse si incercand ultimul dans, cazu pe pamantul rece, acoperit de o bruma groasa.
Scoase ultimul suspin al vietii.
Ajunse, alaturi de suratele ei ruginii, la care privise de acolo de sus, atrasa de culoarea covorului care dadea atata frumusete padurii.
Compunere: Spicele de grau si seceratorul
Ajuns la marginea lanului, seceratorul murmura cu bucurie:
– Frumoasa recolta voi avea vara aceasta!
Un spic semet ii raspunse:
-Cat de mult ne bucuram ca masa iti va fi indestulata iar copii vor manca painea alba si pufoasa!
-Ati avut destula zapada in iarna, de aceea boabele sunt pline de gluten.
-Da, raspunsera spicele, neaua ne-a tinut de cald si ne-a hranit.
– Voi avea si nutret pentru animalele din gospodarie, gandi seceratorul.
-Desigur, paiele noastre vor fi asternut pentru ele.
Seceratorul intra in lan, multumit.
Compunere: Prietenul necuvantator
Curios din fire cum sunt si dornic de aventura, m-am gandit sa-i propun lui Puffy, catelul meu o drumetie.
– Puffy, maine vom pleca intr-o calatorie!
Puffy, bucuros, parca a inteles, miscandu-si urechile si imi incuviinta.
-Ham, ham!
Fara sa scot o vorba, ma furisez din casa si-i fac un semn discret catelului, spunandu-i:
-Sa nu latri! Nu trebuie sa ne descopere parintii.
Pe drum, o pisica trece strada. Puffy se repede la ea si latra destul de tare, incat o doamna iese la fereastra si striga:
– Pleaca, potaie!
Repede sar in apararea prietenului meu si ma adresez doamnei:
– Nu stiti zicala? ” Se iubesc precum cainele si pisica!”
Compunere: Puffy, prietenul meu
De ziua mea, mi-am dorit foarte mult un catel. Parintii mi-au facut cadou unul, pe care l-am botezat Puffy.
A devenit cel mai bun prieten al meu. Puffy era nedespartit de mine, mai putin perioada in care eram la scoala.
Intr-o vara, in timp ce eram la bunici, la tara, am plecat cu Puffy sa-i prezint locul meu secret din padure.
– Puffy, esti cel mai bun prieten al meu. Astazi iti voi arata locul meu preferat din padure.
Puffy, intelegand parca tot ceea ce-i spusesem, ma urma pe poteca spre padure.
Deodata, dintr-un tufis, a aparut o vulpe. Puffy, fara sa-i pese de pericol se napusti asupra acesteia, alungand-o. M-am speritat foarte tare dar in acelasi timp mi-am dat seama ca Puffy imi este un adevarat prieten care ma apara chiar cu pretul vietii.
Am ajuns la locul meu secret din padure unde i-am facut o destainuire prietenului meu drag:
– Puffy, esti prietenul meu credincios pentru toata viata. Din clipa in care te-am primit mi-am dat seama ca intre noi se va lega o prietenie trainica.
Vremea jucariilor
Intr-o zi, masinuta mea preferata nu a mai vrut sa porneasca. Mirat, am intrebat-o:
– Ce s-a intamplat? De ce nu mai vrei sa fii prietena mea?
– Ieri, cand Andrei a venit in vizita la tine, m-ai abandonat.Ati folosit calculatorul fara sa-ti pese ca mi-as fi dorit si eu sa ma joc cu voi.
– Iarta-ma, draga mea prietena! Iti promit ca n-am sa ma mai comport atat de iresponsabil niciodata!
– Nu trebuie sa-ti ceri iertare, prietenul meu drag.Oricum va veni momentul cand eu voi deveni pentru tine doar un obiect pe un raft.
– Nu, nu spune asta! Nu se va intampla niciodata acest lucru! Iti promit!
-Dragul meu, vremea jucariilor nu dureaza toata viata. Mai tarziu, vei constata ca ai alte preocupari iar eu voi ramane doar o amintire.
Stefan cel Mare si cei 7 feciori ai Vrancioaiei
Dupa ce Stefan cel Mare l-a invins pe sultanul Mahomed, acesta s-a intors in Vrancea si le-a multumit feciorilor Vrancioaiei:
– Va multumesc pentru vitejia si curajul de care ati dat dovada in lupta! Fara ajutorul vostru Moldova nu si-ar fi recapatat libertatea.
Sa traiesti, Maria-ta!
– Drept rasplata pentru dorinta cu care ati aparat hotare;le tarii va daruiesc fiecaruia cate un munte unde sa va pasteti in pace mioarele si sa-l aparati , daca va fi nevoie, la ceas de primejdie.
– Iti multumim, Maria-ta! Oricand vei avea nevoie de sprijinul nostru, te vom sluji si vom apara, chiar cu pretul vietii noastre hotarele Moldovei