Compunere:
Toamna

Se apropie începutul iernii. Dar încă este locul toamnei.
Furtuna stăpâneşte oraşul Galaţi. Copacii se înclină duşi de vânt. Frunzele dansează pe ritmul vântului care le învârte în sus şi-n jos. Ploaia cade cu un sunet asurzitor pe casele oamenilor care stau şi privesc cu spaimă răutatea naturii. Apa formează bălţi cu noroi, care împiedică trecerea copiilor spre şcoală. Vântul tăios aruncă picăturile spre oameni, întunecându-le faţa.
,,Taiosul” (vântul) suflă cu asprime, dărâmând astfel decorurile puse pe crăpaţii stâlpi. Este foarte rece şi Antoniei i-a îngheţat nasul în timp ce mergea spre şcoală, iar vântul vrea s-o ia pe sus. Ea se luptă cu Tăiosul, până va ajunge la… căldură! Deodată, se aude un tunet, iar Antonia tresare. Norii, şi ei speriaţi, au început să plângă şi mai tare.
Până la urmă, după ce şcoala s-a sfârşit, Antonia a observat că soarele s-a arătat bucuros şi plin de căldură dupa acea furtună aspră.;)

Antonia-Elena Dumitriu

Compunere: Tristetea codrului

A venit toamna. Codrul s-a imbracat in haina noua si ruginie. Codrul isi plange tristetea prin lacrimi grele de ploaie, lacrimi ce cad peste frunzele slabite de vant. Randunica, prietena codrului, cauta un loc unde sa se adaposteasca. Ii este greu sa indure frigul si se gandeste trista sa plece.
– Codrule, suratele mele au plecat si ar trebui sa plec si eu ca sa le pot ajunge!
-Oooo, randunica, a venit vremea de plecare! O sa te mai intorci?
-Desigur codrule, ma voi intoarce inapoi la cuibul meu si atunci ne vom revedea!
Randunica pleca, iar codrul ramase singur si trist. Dar pentru o vreme, pentru ca stie ca randunica, prietena lui, se va intoarce si vor petrece clipe minunate impreuna.

Compunere: Spicul Lany

Intr-o zi calduroasa de vara, un secerator a venit in lanul de grau si s-a intalnit cu un spic de grau lasat netaiat.

– Buna seceratorule!
– Buna spicule de grau. Tu… cum poti sa vorbesti?
– Eu sunt un spic de grau magic.
– Ai vreun  nume?
– Nu.
– O sa-ti pun eu un nume!
– Ce nume?
– Pai…A!… Spicul de la spic si Lany de la lan.
– Super! Am un nume!

Compunere: Magia lui Sorin

Sorin este la gradinita. Azi, dupa ce a venit de la gradinita a mancat si s-a culcat. Dupa ce s-a trezit, Sorin s-a dus la oglinda ca sa incerce un numar de magie, adica sa dea viata la lucruri.

Sorin spuse:
” -Ala ca dabra, ala ca zum, sa vorbeasca oglinda chiar acum!”
Oglinda nu spuse nimic, apoi lui Sorin i se pare ca aude o voce tremurata:
„- Ce faci Sorin?”
” – De unde imi stii numele?”
” – Eu sunt oglinda magica”
Si apoi, nu se mai auzi nicio voce.
Sorin fugi si ii spuse mamei lui ca a vazut o oglinda magica.

Zise si colegilor lui, dar nimeni nu-l crezu. Asa ca Sorin a ramas cu povestea lui…

Stefan cel Mare si cei sapte feciori ai Vrancioaiei

-Feciori, hai sa mergem la lupta sa ne aparam tara!

-De acord Maria-Ta, sa-i nimicim pana la ultimul, sa curatam tara de turci!

-Hai sa incalecam caii si la razboi cu noi! Sa fie toata lumea in armonie!

– Uite dusmanii!

– Ia sabia! Inainteeeee!

-Maria-Ta, e un turc in spatele tau.

– L-am omorat! Sa ii atragem intr-o capcana!

– Suntem de acord Maria-Ta!

-Sa luam mai multe arme!

-Sa mergem la deal sa le punem o capcana!