Compunere:
Întâlnire cu Lizuca

Ma plimbam ades pe ulitele satului bunicilor mei si admiram simplitatea si frumusetea pura a acelor locuri. De data aceasta, m-am oprit langa un gard din nuiele si am ramas muta de frumusetea ce se intindea inaintea ochilor mei: o gradina alba, cu pomi in floare, miresme imbietoare, zumzet de albine si ciripit de pasarele. Parea o lume de basm.

– Ce faci aici?

Am tresarit la auzul unui glas destul de energic. Era o fetita de vreo opt-noua anisori.

– Privesc aceasta livada minunata! i-am raspuns eu. Dar tu?

– Ma cheama Lizuca iar aceasta gradina este a bunicilor mei. Aici locuiesc eu. Acum alergam alaturi de Patrocle, catelul meu, dupa fluturi. Nu vrei sa te joci cu noi?

– Cum sa nu! Mi-ar face placere.

Dupa ce ne-am prezentat, fetita a luat-o inainte pe carare, pana spre mijlocul livezii. Purta o rochita pana la genunchi, iar pe cap avea o sepcuta destul de veche. Era vesela si zambitoar, sarea si canta alaturi de prietenul ei, Patrocle.

– De ce locuiesti cu bunicii?

– O, e o poveste lunga. Pot sa-ti spun doar ca am fost nevoita sa fug din casa tatalui meu. Drumul a fost lung si plin de peripetii.

– Nu te-ai ratacit? Nu ti s-a intamplat nimic rau?

– Vai, nu, eu si Patrocle suntem norocosi. Am fost ajutati de Sfanta Miercuri, de Sora Soarelui. Am innoptat intr-o dumbrava minunata care semana cu padurea din povestea pe care mi-o citea mama.

– Cine te-a salvat?

– Vreo sapte prichindei, o domnita, un batranel si o batranica. Am ajuns in cele din urma in casuta bunicilor mei.

– E o poveste lunga si frumoasa. Mi-ar placea sa mi-o continui altadata. Acum, cred ca ma asteapta bunica la masa. Iti multumesc, Lizuca!

– Imi pare bine ca ne-am cunoscut! mi-a spus repede fetita si s-a facut nevazuta in livada.

Mi-am indreptat pasii catre casa bunicilor mei, gandindu-ma la acea minunata fetita care mi-a starnit curiozitatea.

Cu siguranta o voi mai cauta pentru a afla amanuntele povestii sale.

Compunere:
Iarna

De vreo trei zile, au inceput sa roiasca albinele cele albe ale iernii. Unele coboara incet, altele se rotesc in vazduhul plumburiu ca intr-un dans ametitor, apoi ating pamantul imbracandu-l cu o mantie alba si stralucitoare.
Norii grei si posomorati acopera incet, incet bolta cerului.
In calesti de vijelii, Doamna Iarna a pus stapanire peste lume. Copacii goi, lipsiti de frunzisul umbros si de trilurile vesele ale pasarelelor au primit straie noi de sarbatoare. Casele dormiteaza sub acoperisurile grele.
Pe derdelus e mare zarva. Zeci de saniute, coboara ca trasnetul la vale. Copiii sunt tare fericiti iar glasurile lor cristaline se aud in departari.
Toti oamenii asteapta cu nerabdare venirea lui Mos Craciun si marea sarbatoare a Nasterii Domnului.
Iarna aduce bucurie, liniste si impacare in sufletele tuturor.

Compunere:
Ziua de azi – început de iarnă

Dupa un weekend plin de evenimente, in care am participat in fiecare seara cu parintii mei la Sarbatorile Galatiului, a venit si dimineata primei zile de scoala din aceasta saptamana. M-am trezit greu si, somnoroasa fiind, m-am spalat, m-am imbracat in uniforma si am servit micul dejun. Uitandu-ma pe geam, am vazut vremea mohorata si friguroasa de afara, cu ploaie si vant, de parca norii ar fi coborat pe pamant. Mi-am luat ramas bun de la parinti, ascultand ca in fiecare dimineata sfaturile lor despre cum sa ma comport la scoala, si am intrat pe usa clasei bucurandu-ma de revederea cu doamna invatatoare si colegii mei. Orele au fost la fel de interesante ca in fiecare zi, doamna ne-a verificat temele, ne-a ascultat la lectiile invatate si ne-a invatat multe lucruri noi, cu acelasi glas cald si uneori glumet la greselile noastre. Am primit si cateva note la niste lucrari si am fost multumita ca rezultatele mele au fost bune. Am ajuns acasa infrigurata si infometata, mi-am sunat parintii sai le-am povestit cu mandrie de notele bune pe care le luasem. Mi-am schimbat hainele iar apoi in timp ce mancam ma gandeam deja la lectiile pe care le aveam de facut pentru ziua urmatoare.
Bineinteles ca am inceput cu temele mai grele, adica romana si matematica. Din cand in cand, faceam cate o mica pauza si ma uitam pe geam, asteptand o minune, ca vara sa se intoarca iar la noi cu soarele fermecat si verdele coplesitor. Ma intristam cand imi aminteam cat de mult mai este pana soarele va redeveni regele universului insa apoi imi revenea in gand calatoria lui Mos Craciun spre noi si ma gandeam plina de speranta la tolba cu cadouri a mosului pentru toti copiii din lume.
Uraaa, mi-am terminat temele. Imi pregatesc cu multa atentie ghiozdanul pentru maine, daca mi-as uita acasa un caiet cu teme m-as face de rusine in fata doamnei si a colegilor si acesta este ultimul lucru ce mi-as dori sa se intample.
Cina cu parintii mei, putina distractie pe laptop si ultima parte din serialul preferat incheie seara. Deja imi este somn si parca as mai fi vrut sa mai citesc cateva pagini dintr-o carte inainte de a adormi, insa ochii nu ma asculta si se inchid incet-incet de parca Mos Ene imi gadila genele cu praf de somn.
Noapte buna, pe maine!

Compunere:
La patinaj

De trei zile ninge neincetat. Iarna a pus stapanire pe intreaga natura. Intinderile albe si pustii par un adevarat ocean de ninsoare. Casele dormiteaza sub cusmele albe de zapada.

De pe derdelus se aud glasurile cristaline ale copiilor. Unii se dau cu saniile pe coasta alunecoasa a derdelusului, iar altii patineaza pe gheata ca de clestar a lacului din apropiere.
Mihai, George, Mioara si Danut si-au terminat temele. Si-au pus patinele si au hotarat sa faca un concurs de patinaj artistic.
– Mihai, priveste!
– Frumoasa pirueta, George! Vreau sa incerc si eu!
– Trebuie sa ai mare grija! Aceste elemente le-am invatat la cursul de patinaj. Nu-ti recomand sa incerci fara un instructor! Este periculos! il atentioneaza George.
– Stai linistit! Nu e mare lucru! Ma descurc si singur!
Nici n-a terminat de vorbit, ca s-a si ridicat in aer pentru o rasucire periculoasa. Dar… Ghinion! Patinele n-au vrut sa-l asculte! Asa ca, baiatul s-a trezit intins pe gheata lacului.
– Vai, ma doare! striga Mihai.
– Vezi, de ce nu m-ai ascultat? i-a spus George in timp ce-l ajuta sa se ridice.
– Imi pare rau! Am crezut ca ma descurc. Iti multumesc pentru ajutor.
– Bine ca nu ai patit ceva grav!
Cu obrajii rosii ca focul, cei patru prieteni si-au luat ramas bun, indreptandu-se spre casele lor.
In timp ce neaua ii scartaia sub bocanci, Mihai se gandea ca de astazi are un nou prieten adevarat: pe George.

Compunere:
Tara mea

Tara mea e o doamna frumoasa, imbracata in podoabe alese daruite de Creatorul cerului si al pamantului.
Ea a primit in dar munti falnici, dealuri in culori de curcubeu, campii bogate, ape curgatoare, lacuri binecuvantate, o mare cu valuri neastamparate si o delta pe care odihnesc nuferi ca niste comori de galbeni.

E un taram de basm, cu oameni buni si primitori, carora soarele le zambeste in fiecare zi mai frumos.

Compunere:
Necazul unei carti

– Buna ziua, doamna bibliotecara!
– Buna ziua, Sara!
– Va rog sa imi imprumutati cartea „Povesti” de Ion Creanga!
– Poftim cartea, spor la citit!
Cu cartea sub brat, m-am indreptat spre bancuta din fundul salii de lectura.
Am deschis cartea si am inceput sa citesc. Deodata, o voce stinsa mi s-a adresat:
– Ce faci, tu nu semnezi?
– Nu inteleg, cine a vorbit?
– Eu, cartea din mainile tale. Sunt nedumerita! Ceilalti copii care m-au imprumutat inaintea ta nici n-au apucat sa citeasca macar o poveste ca au si inceput sa-si scrie numele pe toate foile mele. Abia daca mai gasesti un loc liber.
– Vai, sarmana carticica! Multe ai mai indurat. Vad ca si foile ti se desprind.
– Da, asa este, nu mai pot rezista!
– Nu mai plange! Uite, eu am sa te curat cu radiera si cu corectorul, apoi iti voi lipi foile.
– Multumesc, Sara, esti tare buna cu mine.

Compunere: Codrul si Randunica

Toamna a sosit decorand natura dupa bunul plac. Frunzele se joaca vesele zburand in aer intr-un delir de culoare. Vantul imi spune povestea unei iubiri demult apuse, cea dintre codru si randunica ce-l paraseste an de an.
„- Randunico, de ce trebuie sa ma parasesti an de an?
– Dragul meu Codru, soarele este din ce in ce mai palid. Se vede ca Zana Vara, cea aurie, nu mai rade, facand temperatura sa urce. Zana Toamna, maronie, a inceput sa graiasca din ce in ce mai tare, facand vantul rau sa-i zdrentuie rochia Zanei Vara iar tie Codrule drag sa-ti desfrunzeasca crengile.
– Ce as putea face sa pot schimba cursul lucrurilor?
– Nu cred ca exista solutii! Si apoi, nu ne desparte decat Zana Iarna, cea care respira vant puternic si poarta cu ea unduiri de ninsoare.
– Iar tu esti asa firava!
– Iti promit ca voi reveni la tine odata cu Zana Primavara, cea verde, plina de viata si de culoare. Doar o stii! Nu-i asa?
– Desigur! Cresc florile cand isi incepe ea dansul.
– Te asigur ca o sa-mi lipsesti mult, Codrule! Sper sa-mi fii gazda primitoare si anul care vine.
– Asa va fi! La revedere si drum bun, Randunico!
– Ramas bun, Codrule!”
Jocul frunzelor imi intrerupe povestea.
Oare am visat sau a fost aievea?!

Compunere: Frunza si toamna

– Hei, Frunzulito! De ce esti trista? intreaba Toamna cu un glas domol.
– Cum sa nu fiu trista, draga Toamna? Vantul cel rau m-a aruncat atat de departe… raspunde Frunza cu glasul stins.
– O, saracuta de tine! Imi pare rau, dar Vantul este fratele meu si, din greseala, a pornit singur. Nu s-a putut abtine. Vrea sa ma ajute, maturandu-mi toate frunzele.
– Nu-i nimic! Oricum sunt o frunza mica si neinsemnata.
– Nu spune asta, orice lucru sau obiect e important. Mai ales o frunzulita mica exact ca tine invesmantata in straie de gala.
– Multumesc, Toamna! Cuvintele tale mi-au dat curaj sa infrunt zilele rele cand ploua pisalog, cand cerul mi se asaza pe umeri greu ca plumbul si cand ma pleznesc aripi de vant inghetate.

– Cu placere, Frunzulito!

Compunere: Dialog intre spicul de grau si secerator

– Buna ziua, spic de grau!
– Buna ziua, straine! Imi poti spune cine esti?
– Eu sunt seceratorul, cel ce cu o secera ascutita tai spicele si pregatesc balotii de grau pentru drumul catre moara.
– Draga seceratorule, chiar trebuie sa faci asta?
– Spic de grau, daca nu as face asta nu am mai avea paine. Imi pare rau pentru tine, insa in fiecare an strang spicele pentru ca toti copiii sa poata avea paine pe masa.
– Bine, seceratorule. Imi pare rau ca nu voi mai simti razele soarelui si nu ma voi mai undui in bataia vantului insa acum sunt bucuros ca datorita mie multi copii vor zambi.