Compunere:
La patinaj

Într-o zi de sâmbătă, Ana, Mirel, Victor şi Adin au mers să patineze pe lacul îngheţat, de lângă oraşul în care locuiau. Copiii vroiau să se joace de-a „Patinatorii experimentaţi”, jocul lor preferat în acest anotimp geros.

Adin a căzut şi s-a lovit la picior. Victor a ajuns la el într-un suflet şi l-a dus la spitalul din apropiere.

Adin a învăţat că va trebui să fie mai atent data viitoare şi şi-a dat seama că nu este cu adevărat un patinator experimentat.

Compunere:
La colindat cu „Steaua”

Este Ajunul Crăciunului. Peste sat se lasă seara. Fulgii de nea formează o pătură albă, care acoperă totul în jur.
Delia şi Ionel îşi iau rămas bun de la mama lor, care îl ţine în braţe pe fiul său mai mic, Dinu. Cei doi fraţi au şi pornit nerăbdători prin sat cu colindatul. Mama le-a confecţionat o stea din carton auriu.
După ce s-au întors din umblătura lor, colindătorii au adormit buştean.
Moş Crăciun zboară acum peste casa lor şi intră pe horn ca să pună cadourile sub brad. În acelaşi timp, un gând plăcut îi dă târcoale:”Ce fericiţi vor fi copiii dimineaţă!”

Compunere:
Mama Toamnă

Mama Toamnă
Copiii Toamnei se jucau afară. Frunza, mai năstruşnică, îi pune, mai mult fără intenţie, o piedică vântului Fior.
Mama Toamnă a venit în grabă şi a întrebat:
– Ce s-a întâmplat ?
Frunza a răspuns cu glas tremurat:
– N-am vrut, a fost o greşeală din partea mea.
– Ce crezi că „meriţi” pentru fapta ta? întrebă aspru Toamna.
– O mică dojană ar fi de ajuns, căută îndurare Frunza.
– Trebuie să fii pedepsită mult mai sever, mai ales pentru că tu nu eşti conştientă ce tragedie putea sa iasă din acest incident, adăugă cu o voce naprasnică Toamna.
– Abia acum îmi dau seama, recunoscu Frunza.
– Aşadar, pregăteşte-te pentru  o pedeapsă exemplară, se auzi apoi glasul justiţiar al Toamnei.
Auzind aceasta, Frunza a îngălbenit de frică.
Se spune că încă de atunci Toamna a hotărât ca frunzele poznaşe să îngălbenească trei luni din an.

Compunere: Revanșarea oamenilor

Este primăvară. Niște secerători vor să-și secere lanul.
Un secerător a auzit pe cineva tușind și a întrebat:
– Cine tușește?
– Eu, spicul de grâu din fața ta.
– Tu vorbești?
– Doar nimeni altcineva nu putea s-o spună!
– Din ce cauză ai răcit?
– Din vina voastră.Ne-ați dat multe pesticide și am crescut în mijlocul primăverii. Lanul de alături este crescut sănătos, nu ca noi.
– Cum ne putem revanșa?
– Fiecare spic din lan mai are o boabă copilă, iar tu ia-le și formează un lan nou, măreț, cât un imperiu și cu boabe sănătoase și gustoase.
– Ce se va întâmpla cu voi?
– Nu suntem bune de nimic. Aruncă-ne!
– Chiar vrei o soartă ca asta?
– Dacă-mi promiți că vei sădi sămânța unui nou lan, mă voi sacrifica cu plăcere.
Secerătorul-șef le-a spus celorlalți secerători:
– Luați de la fiecare spic bobul cel mai tânăr!
Da, domnule!
– Planta-ți apoi boabele pe deal!
– Așa vom face!
– Tăiați, la urmă, lanul vechi!
– Da, domnule!
Și așa spicul de grâu a murit fericit, iar secerătorii s-au revanșat față de lanul de grâu.

Compunere: Întâlnirea din vis

Mă aventurasem prin Pădurea Amazoniană din Brazilia. Acolo, am văzut o lume pestriță a zburătoarelor: de la papagali albaștri și tucani cu pieptul roșu la păsări-paradis, colibri și încă multe altele.
În mod cu totul curios, am zărit și un peruș, pe care l-am întrebat:
– Ce-i cu tine în Brazilia? Eu știu că tu locuiești în Australia.
– Din păcate, am fost prins de un braconier australian, care m-a vândut unui contrabandist de păsări exotice brazilian, ce era însoțit de un vultur înfricoșător. Acest om rău plănuia să mă vândă pe piața neagră.
– Și cum ai reușit să scapi?
– Neașteptat de ușor. Într-o clipă de neatenție a complicilor și a vulturului, am rostit comanda vocală, memorată mai de demult și ușa coliviei s-a deschis. Am zburat apoi fericit pe fereastra camerei și așa am ajuns aici.
– Oauuu! prin ce aventuri ai trecut!
– Care ți-e numele, băiete, ciripi curios perușul?
– Mă cheamă Vlad. Dar pe tine?
Un papagal albastru interveni brusc în discuție:
– Îl cheamă Ciupi.
Apoi, la fel de brusc, a zburat speriat.
– Ce s-o fi întâmplat cu el, de a plecat așa de repede și atât de îngrozit, ne întrebarăm și eu și perușul.
– Deodată, vulturul acelui comerciant clandestin l-a înhățat pe Ciupi în gheare și s-a înălțat cu forță la cer.
Nu trecu mult și … se auzi ”vocea” Deșteptătorului. M-am uitat instantaneu spre colivie: Rica dormea liniștită iar Ciupi își curăța penele. Mi-am dat seama că totul a fost doar un vis zbuciumat.

Eu şi omul din piese Lego

Luni, când m-am întors de la şcoală, omul Lego mă întreabă:
-Ce ai învăţat azi la şcoală, Vlad?
-Am învăţat despre sinonime. Lego, ce ai făcut tu azi?
-M-am luptat pe o plută cu Barbă-Lego.
-Cine a câştigat?
-Eu am câştigat!
-Cum?
-A venit un croco-Lego şi l-a mâncat.
-Săracul de el! Acum trebuie să-mi fac temele.
-Atunci, mult noroc!

Stefan cel Mare si fiii Vrancioaiei

– Sunteţi gata de luptă?
-Da, Măria-Ta!
-Bârsan, ai pregătit călăreţii pentru bătălie?
-Cum să nu, Măria-Ta!
-Pavel, arcaşii sunt gata de luptă?
-De multă vreme,Doamne!
-Spulber, trupele din Nord sunt gata de luptă?
-Da, Stăpâne!
-Spirea, ţi-ai gătit trupele pentru a da piept cu turcii?
-Da, Luminate!
-Nistore!
-Poruncă, Mărite Doamne!
-Ia trupe din Vest şi atacă tabăra turcilor!
-Negrilă!
-Dorinţa Măriei-Tale, este o poruncă pentru mine!
-Antrenează cât mai mulţi oşteni!
-Da stăpâne!
-Bodea, pentru tine am o misiune crucială!
-Da, Măria-Ta!
-Du-te şi supraveghează mişcările duşmanului!
-Plec numaidecât, Doamne!
-Fiţi cuajoşi şi luptaţi cu mândrie pentru apărarea ţării!