Întâlnire cu Nică

Era o zi caldă de vară, de vacanţă. Soarele strălucea bucuros şi razele lui îmi luminau chipul. Am pornit spre iarmaroc, târgul din satul străbunicii mele. Agitaţie multă, praf, gălăgie, iată cum mă întâmpina iarmarocul.

La o tarabă stătea un băiat blond. Era mic de statură, pistruiat şi nepieptănat, cu cămaşa închisă strâmb şi scoasă parţial pe afară. Semăna cu o veveriţă blondă, ciufulită. Avea un aspect hazliu şi prietenos. Am început să vorbim.

–    Cum te cheamă?
–    Nică, a lui Ştefan Apetrei! Dar pe tine?
–    Carina a lui Ion Sava.
–    De unde eşti de loc, că nu te-am mai văzut?
–    Eu vin de la Dunăre, din Galaţi. Dar tu?
–    Eu sunt din Humuleşti, de lângă Ozana cea frumos curgătoare şi limpede.
–    Ce cauţi în iarmaroc? Vinzi ceva?
–    Da! O afurisită de pupăză, care îmi strică somnul!
–    Cine crezi tu că va cumpăra o pupăză?
–    Stai cu mine şi vom vedea.

Am aşteptat împreună povestind, până când lângă noi s-a oprit un bătrânel gârbov. Avea straie pon

osite şi o pălărie veche de paie. A intrat cu nică în vorbă şi l-a întrebat dacă e de vânzare găinuşa. Nică a chicotit şi mi-a făcut cu ochiul.

–    De vânzare tataie!
–    Şi cât ceri pe ea?
–    Cer atât cât îmi dai!
–    Ia dă-o să mă uit la ea, să văd dacă e bună de ouă.

Nică i-a dă pupăza şi moşul i-a dat drumul să zboare. Apoi rânjind spuse:

–    Iaca, boala boalelor, c-am scăpat-o!
–    Moşule, m-ai păgubit! Să-mi plăteşti găina!
–    Cine crezi tu că e prost să-şi dea banii pe o pupăză? Şi, măi băiete, parcă te-aş cunoaşte.

Atunci, Nică mi-a făcut semn ş am zbughit-o la fugă amândoi. Când ne-am opri din alergat Nică mi-a zis că moşul îl ştia pe tatăl lui probabil şi s-ar putea să ia acasă o bătăiţă.
L-am înţeles că a vrut să-şi facă viaţa mai uşoară, ca să nu-l mai trezească pupăza, dar i-am explicat că nu e corect să înşele şi să mintă. Mi-a mulţumit şi ne-am depărţit prieteni.
A fost o zi caldă de vară, de vacanţă, plină de farmec şi năzbâtii.