Compunere: Școala mea

Am plăcerea să vă fac cunoștință cu școala mea: “Spiridușii isteți”. Este o școală mare, din cărămidă roșie și se aflată pe o insula unde întotdeauna este cald. Ca să intri trebuie să fii un copil foarte curios.

Într-o clasă sunt maxim patru elevi, obligatoriu două fete și doi băieți. Atât manualele cât și tabla sunt electronice. Teme nu există, deoarece toată ziua ți-o petreci la școală, iar acasă mergi o dată pe trimestru pentru că locuiești la internat. Fiecare elev alege, la începutul zilei, ce obiecte să studieze în ziua respectivă dar, obligatoriu, ziua următoare merge la altă materie.

Școala funcționează după reguli stricte, cum ar fi:
-nu se vorbește neîntrebat;
-nu se vorbește urât;
-fără agresiuni;
-fără telefoane de acasă etc.

Cel mai mult îmi place în laboratorul de Astronomie. Aici ai posibilitatea să vezi roci de pe alte planete și din alte sisteme solare, iar tavanul este lentila unui telescop prin care, întotdeauna, poți vedea spațiul.
Ca să nu te plictisești poți merge în laboratorul de Anatomie. Acesta are forma corpului omenesc. Arterele și venele sunt tuneluri prin care circuli cu submarinul unde intestinele sunt veritabile labirinturi. Poți merge de la un organ la altul și întelegi astfel cum funcționează acestea.

Nu are cum să nu îți placă în Școala “Spiridușii isteți”! Aici totul se învață cu plăcere și voie bună. Vă aștept să fim colegi!

Compunere: Școala viitorului

Daca o sa devin inginier as vrea sa schițez „Scoala viitorului” .

Zidurile vor fi multicolore. Geamurile străvezii vor fi inalte si vor acoperi tot peretele. In loc de carti si caiete vor fi tablete Samsung Galaxy Tab 3. Culoarea bancilor va fi in functie de uniforma scolara a elevilor. Orarul va fi individual, conceput de fiecare elev si transmis conducerii scolii. Predarea, textele si examenele se vor realiza computerizat.

Compunere: Școala în viitor

Şcoala de acum este frumoasă, interesantă, captivantă şi folositoare în viaţă. Un fel de Mama Învăţăturii.

Dar eu mi-aş face o şcoală a mea! Numele ei ar fi ,,Şcoala Magiilor”. Să fiu acolo un profesor şi să pot face foarte multe magii. De exemplu: Să pot opri timpul, să transform clasa într-un ocean, o junglă, o lume miraculoasă etc.

Temele ar fi doar proiecte interesante, pe care să le facă elevii cu foarte mare plăcere.

Şcoala ar fi una frumoasă, atât pe exterior, cât şi pe interior. Ora să fie cam 50 de minute. Pauza să fie de 30 de minute. Afară, când intri în şcoală, să fie miraculos de frumos, ca într-un vis.

Ora începe, trebuie să mă pregătesc!

Compunere: Mă numesc Roz

Ma numesc ROZ. Îmi place nespus de mult această culoare!

Am pictat cu roz, florile mele preferate – bujorii – care deschid ferestrele către vară și care își împrăștie mireasma lor către simțurile mele adormite! Ador culoarea roz, multe lucruri din jurul meu îmbracă diferite nuanțe de roz, până și ghiozdanul care mă însoțește la școală, tăcut, zi de zi, poartă amprenta acestei culori!

Viața este roz!

Compunere: Verde

Sunt Verde. Mă plimb pe luciul frunzelor şi alunec pe coji parfumate de mere. Mă ascund mereu între acele brazilor, alerg pe coline nesfârşite cu iarbă proaspată sau stau între saltele regale, într-un mic bob de mazăre. Mă joc în ochii bunicii şi plutesc pe aripile unui colibri tânăr. La orizont, zăresc pădurea care mă cheamă.

Compunere: Verde

Sunt Verde. Intr-o dimineața senina de primăvara , m-am trezit si am desenat natura. Copacilor le-am ales verdele intens, ierbii de pe câmpiile însorite i- am dat verdele închis , iar florilor le-am făcut tulpina de un verde pal cu reflexe galbene.

Am ales pentru adâncurile marii verdele- crud astfel încât toate ființele submarine sa înoate printre algele jucăușe .

Verde! Eu sunt culoarea renașterii , speranței si a încrederii !